Modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale) in urma procedurii de divort sau separare

In cazul procedurii de divort sau separare, regimul matrimonial încetează la data introducerii cererii de divorţ, cu excepţia cazului în care soţii cer instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt (art. 385 din Codul civil). În acest caz, bunurile comune se împart conform acordului dintre soţi sau de către instanţă, dacă nu se ajunge la un acord. Actul de lichidare poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris în formă autentică notarială (art. 320 din Codul civil).

În cazul comunităţii legale sau convenţionale, această comunitate se lichidează după cum urmează: fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor. Cota-parte ce revine fiecărui soţ se stabileşte pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune (art. 357 din Codul civil). Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei (art. 326 din Codul civil).

Persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare

În cursul divorţului, datoriile se regularizează conform acordului dintre soţi. În caz contrar, datoriile sunt regularizate de instanţă.

Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Dacă pe parcursul partajului bunurilor comune, bunurile acordate unui soţ depăşesc cota-parte la care acesta ar avea dreptul având în vedere contribuţia sa la dobândirea acestor bunuri, celălalt soţ are dreptul de a primi o plată compensatorie. În plus, soţul nevinovat în ceea ce priveşte divorţul şi care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei poate cere celuilalt soţ să îl despăgubească.

În cazul în care divorţul determină un dezechilibru semnificativ în condiţiile de viaţă ale soţului reclamant, căsătoria a durat cel puţin 20 de ani şi divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant are dreptul la o compensaţie chiar mai mare (art. 388 şi 390 din Codul civil).